Voi fi acolo...
„Amintiți-vă, mereu îmi pasă de voi.”
Filmul a fost gândit ca un semn de recunoștință pentru toate mamele, surorile, prietenele, fiicele, pentru toate femeile, la care ne îndeamnă să ne aducem aminte Duminica a III-a după sărbătoarea Învierii, Duminica Mironosițelor.
Pornind de la versurile minunate și de la firul melodic excepțional care ne-au servit drept suport, imaginile încearcă să surprindă sentimentul de protecție pe care ți-l oferă familia, siguranța pe care o insuflă o mamă și o soție devotată, încrederea într-o prietenie sinceră și curată.
Chipuri senine, chipuri brăzdate de îngrijorare, lumină în ochi rugători și bucurie din dragostea împărtășită.
Toate izvorând din grija maternă a celeia dintre femei care L-a avut de fiu pe Fiul lui Dumnezeu: Maica Domnului.
***
Coloana sonoră: Katie Melua, „I will be there”
Fotografii: Dragoș Lumpan (aprilie 2015); arhiva mănăstirii
Concept și montaj: părintele Damaschin și părintele Sofronie