Să mergem iarăși cu duh arzând în viaţa duhovnicească
Calea este una singură, cea a Evangheliei lui Hristos, pe care însă o eludăm adesea în gândurile şi faptele vieţii noastre, luîndu-ne după lume. Cuvântul Preasfinţitului Damaschin are, bunăoară, darul şi puterea de a ne lumina şi a ne face să înţelegem cât de simple sunt lucrurile duhovniceşti atunci când urmăm această cale pe care Însuşi Mântuitorul ne-a arătat-o, prin cuvintele şi viaţa Sa. (Familia Ortodoxă)