Buna Vestire, hramul istoric al mănăstirii noastre
Fotoreportaj realizat cu prilejul hramului Bunei Vestiri, 25 martie 2021.
Fotoreportaj realizat cu prilejul hramului Bunei Vestiri, 25 martie 2021.
Fotogalerie realizată în data de 20 Februarie 2021, cu prilejul pomenirii a nouă luni de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen.
Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
(Cântare din slujba Parastasului pentru cei adormiți)
Un fotoreportaj realizat la Sfânta Liturghie a praznicului Pogorârii Sfântului Duh (7 iunie 2020).
„Cântarea noastră cea cu umilință auzind-o, ia aminte la smerita noastră rugăciune, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că pe tine te rugăm: Nu trece cu vederea glasul robilor tăi. La tine năzuim în năpaste, în mâhniri și în necazurile noastre și înaintea ta stând, cu lacrimi ne rugăm și cântăm: Aliluia!” - Icosul 11 al Acatistului
„Cel care se teme de Domnul n-are teamă de nimic; el nu tremură, căci Dumnezeu este nădejdea lui!” - Ecclesiasticul 34, 14
Fotogalerie realizată în data de 15-16 Mai 2019, cu prilejul pomenirii Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.
Veselește-te în Domnul și saltă duhovnicește, fericită obște a Sihăstriei Putnei, că astăzi ca o primăvară a venit la tine cu flori preaminunate dintru grădinile cele cerești pomenirea cuvioșilor sihaștri; că cei pe care i-ai purtat în sânul tău astăzi, prin lucrarea Duhului, au înflorit și tuturor dăruiesc buna-mireasmă a Harului veselind sufletele celor ce cu credință săvârșesc sfântă pomenirea lor. (Stihira întâia de la Litie)
În această dimineață, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, fost stareţ al Mănăstirii Simono-Petra din Muntele Athos, a trecut la cele veșnice. El se afla la Mănăstirea Ormilia din peninsula Halkidiki, fiind retras aici încă din anul 2000, din cauza unor probleme de sănătate.
În perioada 25 Mai - 04 Iunie 2019, se va organiza un pelerinaj în Țara Sfântă și în Peninsula Sinai, la Mănăstirea Sf. Ecaterina.
Detaliile pelerinajului le puteți găsi în afișul prezentat, iar pentru orice lămurire sau rezervări, vă stăm bucuroși la dispoziție: 0765.875.989 (P. Maxim)