Vremea recoltei

Versiune tipar PDF version Send by email

Bucurie în rugăciune, bucurie în muncă. Pentru Casa lui Dumnezeu.

Luna lui octombrie aduce nu numai vânt de toamnă, ci şi ocazia unei schimbări de ritm în viața noastră, prielnică pentru reluarea, mai apoi, cu împrospătare a rânduilii celei vechi. Cum în Bucovina mai ales, dar cam peste tot, de altfel, în vremea posturilor, cartoful deține supremația, cultivarea, strângerea și sortarea lui devine „obligație de conștiință”. Dar și bucurie a lucrării împreună.

Cot la cot la strâns, și jur-împrejur la masa luată pe iarbă, aceeași unire ca la sfintele slujbe și la trapeză. Păstrând cuvenita și cuviincioasa reținere, voim a zice că da, dreptate are imnograful când exclama că viața călugărilor „fericită este, a celor ce se înaripează cu dumnezeiescul dor”. 

***

Alte articole despre:

Adăugați un gând