Mulsul oilor, la stână
De sute de ani, multe mănăstiri au avut stână. Laptele, cașul, urda, balmoșul, lâna, cojocul, chiar așternutul uneori, de aici au venit.
La Sihăstria Putnei s-a început cu vreo 10, dăruite de un oier. Am avut apoi miei, am mai cumpărat și alte oi, și, în vreo câțiva ani, am ajuns la aproape 300. E drept, e multă muncă, și ne mai ajută și oamenii. Dar cașul și urda e musai să le facă un părinte. Dacă ai brânză, ieși oricând din impas la o masă. Și dacă e și proaspătă, cu ceapă verde alături, bucuri pe mulți dintre cei ce îți trec pragul, obișnuiți nu de puține ori cu produse cumpărate de la raftul din supermarket.
Până acolo, este, cum am spus, multă muncă. Pășunatul pe vreme bună și pe ploaie, trezitul de dimineață, aerul cu fum din stână, mulsul oilor de două ori pe zi, și tot așa, din primăvară până-n toamnă. Dar ce primești, fără să te ostenești? Și chiar de ai primi pe degeaba, prețuiești oare?
Și mai e ceva care se leagă de tradiția veche a oierirului la mănăstiri. Din lâna de oaie, vopsită în negru, se împletesc, cu mult meșteșug, boabele de metanii. Petrecute pe degete, cu răbdare, în ritm de strigăt către Dumnezeu, ele ne aduc aminte, printre altele, că Acest Dumnezeu, pe Care-L rugăm, „ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie, fără de glas, înaintea celui ce o tunde, așa nu și-a deschis gura Sa” ...
***
Vă recomandăm, cu căldură și Ultima transhumanță. Prieten, de acum, al mănăstirii noastre, Dragoș Lumpan a realizat peste 100 000 de fotografii cu ciobani, cu oi, cu o viață care tinde să se stingă. Proiectul lui Dragoș merită să fie dus la capăt!
