Rugăciunea către Dumnezeu
Rugăciunea este întoarcere către Dumnezeu a minții și a gândurilor; a te ruga înseamnă a sta cu mintea ta înaintea lui Dumnezeu, a privi neabătut cu gândul la El și a sta de vorbă cu El întru frică și nădejde evlavioasă.
Rugăciunea este întoarcere către Dumnezeu a minții și a gândurilor; a te ruga înseamnă a sta cu mintea ta înaintea lui Dumnezeu, a privi neabătut cu gândul la El și a sta de vorbă cu El întru frică și nădejde evlavioasă.
Pururea am văzut pe Domnul înaintea mea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin.
„Iubirea nu socotește răul”, „iubirea toate le suferă, toate le rabdă”. Deci dacă nu socotești lipsurile aproapelui, dacă suporți întristările care vin de la el și ai îngăduință, iată ai și iubirea.
Aleargă la sfintele și atotputernicele rugăciuni ale Maicii lui Dumnezeu, nu te lipsi de acest har. Ajunge rugăciunea ei pentru a-L pleca pe Dumnezeu spre milostivire față de toți, și față de tine. Amin.
Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!
Nu vă împovărați cu nici o grijă, ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
Fragment din Sinaxa rostită la Mănăstirea Sihăstria Putnei, august 2014
Iartă nedreptatea aproapelui tău, și atunci când te vei ruga, ți se vor ierta păcatele. Omul care ține mânie asupra omului, cum poate să ceară de la Dumnezeu vindecare?
După cum trupul nu poate trăi fără suflet, la fel și rugăciunea nu poate exista fără trezvie. Pentru ca rugăciunea să aibă roade și rezultate, trebuie ca înaintea ei să meargă trezvia.
Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: „De ce e aşa, pentru ce e aceasta?”. Îndepărtează-ţi fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu sârguinţă lui Dumnezeu, ca El singur să te ajute în acest lucru. Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoşătoarea Judecată a Lui Dumnezeu”. Păzeşte-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmaşul aşa îi prinde pe oameni în plasa lui şi se străduieşte să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru şi ce e negru în alb, aşa cum a procedat şi cu strămoşii Adam şi Eva în rai.