Sfântul Spiridon, ierarhul cel blând al lui Hristos
Mărturia cuprinsă în rândurile de mai jos este minunată şi poate întări credinţa multora dintre noi.
(...)
Mă numesc Iuliana şi aş dori ca această minune a Sfântului Spiridon să fie publicată, pentru că Sfântul chiar face minuni!
Era în vara anului 2003, soţul meu suferise un accident vascular. Ne-am trezit la 4 dimineaţa cu perna plină de sânge… nu se mai oprea. Am plecat spre Spitalul Colentina. L-au supus la nişte radiografii, fără să-i facă control preliminar, şi au constatat că ar fi o sinuzită… Oricum l-au ţinut în spital sub observaţie, acesta fiind şi hemofilic. După 2 zile nu mai vorbea coerent, mâna dreapta îi amorţise, la fel şi faţa pe partea dreaptă. A fost trimis de urgenţă la Spitalul „Bagdasar Arseni“ pentru investigaţii şi tomografie. În urma investigaţiei, s-a constatat că soţul meu suferise un accident vascular şi că doar o minune a făcut ca sângele să curgă în exterior şi să nu inunde creierul. În tot acest timp, biserica mea de suflet era „Sfântul Spiridon“-Nou. Mă duceam şi mă rugam mereu. După 3 zile de tratament soţul meu avea să-şi revină.
A ieşit din spital şi îmi tot spunea că în acest timp visa seară de seară biserici. L-am rugat să meargă cu mine la Sfântul Spiridon şi să-i mulţumim. Dar el provine dintr-o familie de atei şi îmi spunea de fiecare dată: „Du-te tu..!“ M-am dus şi i-am mulţumit Sfântului Spiridon cum am ştiut eu. Dar Sfântul îşi dorea să vină şi el! Au trecut 8 luni de atunci, toate bune şi frumoase, până într-o seară când soţul meu acuza dureri puternice de cap. Am încercat cu calmante, dar efectul nu apărea.
A doua zi am mers la Spitalul Colentina unde i s-a făcut un control şi a fost descoperit un hematom apărut în urma unui alt accident vascular, după care soţul meu a intrat în comă. Plângeam şi mă rugam Sfântului Spiridon să mai facă o minune, să-l mai ajute o dată. Puneam zi de zi lucrurile lui pe raclă, iar lacrimile îmi curgeau şiroaie, puterea Sfântului pe care o simţeam de fiecare dată era fantastică. Au urmat câteva zile, două-trei, iar medicii îmi spuneau că dacă ar fi să îşi revină, vom avea probleme mari. Dar… nu a fost aşa.
Într-una din zile, după ce am plecat de la Sfântul Spiridon şi mă îndreptam spre Secţia de terapie intensivă a Spitalului Colentina, pentru prima oară în cele trei zile am simţit o stare de bine. Ajunsă acolo, am văzut câţiva medici şi asistente strânse la patul soţului meu. În primă fază m-am gândit la ce este mai rău, dar… surpriză! Soţul meu îşi revenise, mă întreba unde este, el îmi spunea că se află într-o biserică. Iar eu încercam să-i explic că este la spital şi mai ales ce s-a întâmplat cu el.
Continuarea articolului o găsiți aici.
