Mângâiere

Priveam la cerul înstelat
Și mă gândeam cum ai plecat,
Și-n gând cu lacrimi m-am rugat
La Domnul cel Preasfânt și lăudat.

S-asculte a mea rugăminte,
Ce este prea fierbinte,
Să-mi dea voie să plâng
Cât voi trăi pe-acest pământ.

Să plâng după iubirea sfântă,
Să plâng după mama  pierdută,
Să plâng că-mi este greu,
Să plâng mereu, mereu.

Aș vrea să vină mama mea
Să mă-nvețe câte ceva,
Că am venit la mănăstire
Și am fugit din lume.

Atunci mama mi-a grăit,
De sus din cerul cel sfânt,
Cu duioase și frumoase vorbe,
M-a mângâiat prin slove:
Ascultă, fiul meu a mea povață:
Cât vei trăi în viață,
Să te ferești de rău
Și de dușmanul tău!

Să te ferești de păcat,
De tot răul lucrat,
Și să slujești mereu
Pe Bunul Dumnezeu.

Ce faci tu pe pământ
Te vede Domnul cel Sfânt,
Și dacă slujești curat,
Se uită la tine cu drag.

Dar, mamă , am spus și eu
Sunt un om tare rău,
Sunt prea  păcătos
De multe ori răutăcios.

Zic că pe Domnul Îl iubesc mereu
Dar mă îndeamnă duhul rău,
Să fiu mai tot timpul certat,
Încruntat și foarte supărat.

O, fiul meu iubit,
Domnul mult a suferit,
El mai întâi S-a jertfit,
Și pe satana a biruit.

Ne-a dat o sfântă rugăciune,
Ne-a scos din mare amărăciune,
Ca tu acum să fii curat
Și să nu stai încruntat.

Ne-a izbăvit de rău
Și de necazul cel mai greu,
Ne-a înălțat la cele cerești
Ca să uităm de cele pământești.

Ne-a lăsat în sărăcie
Să tindem spre bogăție,
Spre bogăția cea cerească
Spre slava dumnezeiască.

O, copilul meu cel drag,
Care mereu aștepți în prag,
O iubire trecătoare,
De la mine salvatoare.
Însă eu te rog fierbinte:
Ascultă a mea rugăminte,
Iubește tot mereu
Pe Bunul Dumnezeu.

Nu mai plânge după mine,
Că eu vin mereu la tine,
În gând și rugăciune
Sunt alături de tine.

Ți-am lăsat din trupul meu,
Te-am hrănit la pieptul meu,
Te-am născut pe acest pământ,
Cum a voit Domnul Sfânt.