Gânduri la cumpăna dintre ani

Parcă mai ieri am pășit în anul mântuirii 2015 și, iată, prin bunăvrerea Dumnezeului Celui Preaînalt, ne pregătim să deslușim tainele noului an, 2016, dorindu-ni-l aducător de roade îmbelșugate. Ne aflăm, așadar, la cumpăna dintre ani, zile atât de necesare unei introspecții, în vederea săvârșirii unui bilanț: cu ce ne-am îmbogățit în anul ce tocmai se încheie, ce fapte bune, ce împliniri am izbutit să înscriem în cartea vieții și ce a rămas de împlinit în anul ale cărui zori mijesc la orizontul timpului. Cugetând adânc la sensurile existenței, la faptul că timpul tace și se scurge, ne cuprind simțăminte contradictorii în prag de an nou.

Ne bucurăm că se sfârșește cel vechi, dar deopotrivă ne încearcă tristețea că ni s-a mai scurs un an din viață. Numai gândul la Creatorul cerului și al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri și gânduri, firești la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zile-ți adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi”. Primele versuri arată tristețea neîndurătoarei treceri, dar ultimele două ne aduc un sentiment de împăcare, de speranță căci ne pun în față prezentul, un prezent continuu, care ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc: „Anii, Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toți împreună. Anii Tăi, o singură zi și ziua Ta nu este în fiecare zi, ci astăzi, fiindcă astăzi al Tău nu cedează zilei de mâine, căci nu urmează zilei de ieri. Astăzi al Tău: eternitatea” (Fericitul Augustin, Confessiones). Vasăzică, doar gândul la Dumnezeu, Cel veșnic de zile, ne motivează să ne facem planuri, să privim cu încredere, cu speranță, dar şi cu responsabilitate fiecare clipă a prezentului, prețuind-o ca pe un timp favorabil iertării păcatelor, timp al restaurării, al sfințirii existenței noastre, al înmulțirii darurilor primite de la Părintele Ceresc şi al pregătirii pentru a dobândi starea fericită a sfinților – părtășia la viața de iubire a Preasfintei Treimi. Gândind la învățătura Bisericii noastre dreptmăritoare, afirmăm că timpul este, în origine, legat de creație și reprezintă o trăsătură fundamentală, intrinsecă a creaturii, constituind însăși modul ei de existență. Timpul, învață dumnezeieștii Părinți, conturează și calculează trecerea și durata, având un conținut pozitiv și polivalent, deoarece condiția de trecere a creaturii face posibilă devenirea, dobândirea de noi trepte în desăvârșire, imprimând lumii un aspect dinamic.

Atât de fireşti ni se par aceste noțiuni astăzi, încât cu greu ne putem imagina vremurile de odinioară, când măsurarea timpului și consemnarea lui difereau față de cele contemporane nouă. Măsurarea timpului... Continuarea articolului o găsiți  aici.