Dumnezeiasca Liturghie
Să nu plecaţi din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veţi pierde harul ce-l primiţi.
Fie-ți drag a te ruga de-a pururi și ți se va lumina inima și vei vedea pe Dumnezeu.
Dumnezeu îi poate salva pe păcătoșii care suntem, dar nu și pe sfinții care pretindem că suntem.
Răbdarea înseamnă: a sta neclintit în împrejurări aspre şi a răbda relele; a aştepta sfârşitul încercării şi a nu da drumul iuţimii la întâmplare; a nu vorbi cuvânt neînţelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu.
Va veni vremea ca oamenii să înebunească și când vor vedea pe cineva că nu înebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.
Am văzut oameni simpli smerindu-se cu fapta și s-au făcut mai înțelepți decât înțelepții.
Minciuna înseamnă pieirea dragostei, iar jurământul mincinos, tăgăduirea lui Dumnezeu.
Să îndurăm toate cu răbdare, orice s-ar întâmpla, chiar cu recunăștință. Dacă cineva te ocărăște, răspunde-i prin laude; dacă te prigonește - rabdă; dacă te învinuiește - nu te tulbura.
Domnul ne iubește mult, dar noi toți cădem pentru că nu avem smerenie. Pentru a păstra smerenia, trebuie să omorâm trupul și să primim Duhul lui Hristos.
Dumnezeu S-a arătat în trup, și Domnul slavei a pătimit pentru robul Său cel netrebnic.
Dacă oamenii cresc de mici cu egocentrism, realitatea devine confuză și nu mai realizează gravitatea lucrurilor pe care le fac. Aceasta conduce la dizarmonie spirituală.
Luptă-te să devii de nemuritor de acum, murind aici pe pământ, pentru tine cel rău. Astfel, nu te vei mai necăji, ci te vei bucura foarte, trăind împreună cu Hristos.
Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s-a suit la cer prin odihnă.
Dacă mintea este învinsă de gândurile pătimașe, ea va deveni o locuință a demonilor.
Este nevoie de intenție bună și mărinimie. Căci omul nu înțelege nimic dacă nu are intenție bună.
Când oamenii au inima smerită și pace în mintea lor, toate atacurile vrăjmașului sunt inofensive.