Chipuri de viaţă monahală
O ediție a emisiunii „Omul care aduce cartea” realizată de dl Dan C. Mihăilescu (PRO TV, 2006).
„Chipuri de viaţă monahală” a fost o iniţitivă a unui grup de prieteni ai mănăstirii, dornici să împărtăşească şi altora din bucuria pe care au simţit-o la Sihăstria. Bucuria din frumuseţea locului, din slujbele Bisericii, bucuria întâlnirii cu oamenii care trăiesc aici.
Surprinse în imagini de către un fotograf profesionist (Dragoş Lumpan), aceste ipostaze au vrut a fi un semn care marca (în 2006), 10 ani de la sfinţirea bisericii Bunavestire a Mănăstirii Sihăstria Putnei.
Cu ajutorul Domnului, anul 2016 nădăjduim că va aduce cu el un nou album, cu implicarea aceloraşi oameni inimoşi. Cu fiecare pagină, lumea albumului este o invitație. Sau poate o provocare...