Părintele Cleopa, un dar de la Dumnezeu pentru poporul nostru

Recomandări

Versiune tipar PDF version Send by email

În data de 2 decembrie este ziua de pomenirea a Cuviosului Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie de la Sihăstria, mare părinte, predicator și duhovnic cu viață sfântă, propus de către Sfântul Sinod spre a fi canonizat în anul 2025.

Arhimandritul Cleopa Ilie, de veșnică amintire, nu a rămas în memoria Bisericii doar ca un simbol al Mănăstirii Sihăstria sau chiar al întregii Românii, ci ca un simbol al întregii Ortodoxii. Și dovada cea mai bună o reprezintă cărțile despre viața și învățăturile sale, traduse în toate țările ortodoxe și în peste 10 limbi de circulație internațională, de la engleză sau finlandeză, până la arabă sau chiar chineză. Editorul vieții părintelui Cleopa în limba rusă, de exemplu, spunea: „Scumpul părinte Cleopa a devenit foarte drag și prețuit de către cititorii ruși și cu sfinția sa a început o nouă perioadă în Ortodoxia rusă: descoperirea marilor comori ale înaltei duhovnicii a Ortodoxiei românești”. Această misiune de răspândire în lume a Ortodoxiei românești prin cărțile și viața părintelui Cleopa este cu atât mai fascinantă cu cât, știm cu toții, că părintele a fost un om simplu, fără știință de carte, dar care a adeverit acel cuvânt pe care sfinția sa îl rostea adesea, și anume că „vorba sună, dar fapta tună!” Învățăturile sale, deși simple și rostite în dulcele grai moldovenesc, merg direct la inimă pentru că au fost scrise și rostite din inimă și din trăire, fiind de o mare actualitate și profunzime duhovnicească.

Părintele şi-a pus astfel amprenta asupra Bisericii noastre strămoșești, fiind o personalitate simbol a vieţii monahale și un „«Avvă» unic al spiritualităţii româneşti”, după cum inspirat l-a numit Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. A fost un autodidact prin excelență, dobândind o vastă cultură teologică și uimindu-i pe toţi cei ce l-au cunoscut prin volumul de cunoştinţe duhovniceşti, ce se revărsa ca dintr-un izvor îmbelşugat. Cunoștea în detaliu Sfânta Scriptură și scrierile marilor Părinți ai Bisericii, din care cita cu multă naturalețe ori de câte ori era nevoie, ajutat și de un dar deosebit primit de la Dumnezeu: o memorie cu adevărat incredibilă. Era capabil să reproducă pagini întregi de citate biblice și texte patristice. Era de asemenea un foarte bun cunoscător al Sfintelor Canoane, pe care le aplica cu discernământ în lucrarea sa pastorală, împlinindu-le el însuși cu multă acrivie.

„Călugărul cu cel mai curat suflet din monahismul românesc”, cum a fost numit de Sfințitul mărturisitor Dimitrie Bejan, părintele Cleopa a fost în primul rând un om cu multă dragoste de Dumnezeu și de semeni, foarte râvnitor la rugăciune și la toată fapta bună. Dobândise mult discernământ și știa cum și când să mustre sau când să încurajeze pe cineva, ajutând astfel multe suflete să scape de păcate grele și să ducă o adevărată viață în Hristos. Era foarte deschis față de oameni, avea răbdarea și bunăvoința să-i ajute, propovăduindu-le cu însuflețire Evanghelia lui Hristos, „cu timp și fără timp”. Învățătura de credință ortodoxă o mărturisea cu toată convingerea sa, ajutându-se de un alt mare dar primit de la Dumnezeu: darul cuvântului. Căci părintele a fost un vorbitor desăvârșit, captivându-și auditoriul cu căldura și dulceața cuvintelor sale. Ca orice următor adevărat al lui Hristos a fost și un om de mare jertfă, fiind foarte iubit și căutat de popor. Unii au avut privilegiul să-l cunoască personal, să-i asculte predicile în biserică sau pe prispa din fața chiliei. Căci acolo se adunau zilnic grupuri-grupuri de pelerini ca să-l asculte pe marele predicator, uneori chiar până seara târziu. Dar la fel de mulți l-au cunoscut din cărțile sfinției sale, în special din celebra colecție „Ne vorbește Părintele Cleopa” editată în 19 volume; aceste cărți s-au arătat a fi adevărate catehisme ortodoxe, în care sunt expuse într-o formă clară și pe înțelesul tuturor dogmele și învățăturile Bisericii lui Hristos.

Nostagia cuvântărilor din cerdacul chiliei sale

„Eu sunt Moșul Putregai!” Așa își începea părintele de cele multe ori cuvântul adresat credincioșilor și îl încheia cu îndemnul mântuitor și plin de bucurie: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!” De când a trecut însă la Domnul, băncile de lemn din fața chiliei sale stau singure. Nu se mai așează pe ele, ca altădată, mulțimile de credincioși veniți din toate colțurile țării sau din străinătate, pentru că Sfinția Sa nu mai vorbește acum de pe Pământ, ci predică și ne povățuiește din Ceruri! Duhovnicul Cleopa, cel de toți căutat, nu mai poate fi găsit la chilia sa, însă prin sfaturile sale luminate a rămas în inimile celor care l-au ascultat ori l-au avut de părinte duhovnicesc.Și în fiecare an, când primii fulgi de nea se aștern domol pe pământ, la 2 decembrie coboară și binecuvântarea plină de har a celui mai vestit duhovnic pe care l-a avut țara noastră la sfârșit de mileniu.

Rețeta mântuirii

„Răbdare, răbdare, răbdare!” Asta cerea cel mai des părintele credincioșilor ce se adunau zilnic în fața chiliei sale, veniți să-i ceară ajutor în necazurile vieții. Acum, ca și atunci când trăia, ori de câte ori se simt încovoiați de încercări, credincioșii aleargă la mormântul său și-și așează cu credință capul pe crucea sa de piatră, pentru a-și redobândi răbdarea, „nu până la prășit, ci până la sfârșit”, cum pilduitor îi învăța Bătrânul. Ei revin la Sihăstria pentru că simt duhul părintelui Cleopa, care nu și-a părăsit mănăstirea ctitorită cu atâtea osteneli și rugăciuni…

La începutul veacului XX, Sihăstriei parcă îi lipsea ceva: ceva ce va dobândi mai târziu, și anume: sfințenia acestui mare povățuitor de suflete. Astfel, în anul 1929, prin rânduiala lui Dumnezeu, un tânăr cu numele Constantin Ilie, din satul Sulița, județul Botoșani, bătea, împreună cu fratele său Vasile, la poarta Schitului Sihăstria. Au fost atrași să vină în acest loc de îndemnul tainic al inimii lor. Însă, până să intre în biserică, are loc deja prima lor încercare din viața monahală: timp de trei zile, fără mâncare sau apă, sunt ținuţi la poarta schitului, unde li se dă câte un băț în mână și sunt puși să lovească în trunchiul unui copac de dimineață până seară. La sfârșitul celor trei zile, a ieșit la poartă însuși egumenul Sihăstriei, vestitul părinte Ioanichie Moroi, care i-a întrebat pe cei doi frați dacă le-a spus ceva acel trunchi de copac în care au lovit. „Nimic!”, a răspuns Constantin, fratele mai mic. Atunci starețul i-a spus: „Dacă vrei să te mântuiești, frate Constantin, să fii și tu la fel cum a fost copacul ăsta. Să taci și când te-or vorbi de bine, dar și când îi fi ocărât și vorbit de rău”.

17 ani a vorbit doar cu Dumnezeu și cu oile sale

Trecând cu bine de proba răbdării, tânărul Constantin a fost primit ca frate în obștea Schitului Sihăstria și i s-a dat ca ascultare să meargă la stână. Și astfel, timp de 17 ani a stat numai printre oi, păscându-le cu răbdare, și niciodată - după cum spunea mai târziu - nu și-a lăsat mintea să călătorească în afara mănăstirii. Doar se ruga și iarăși se ruga... Și când termina rugăciunea citea ori din Sfânta Scriptură, ori din Viețile Sfinților sau din Sfinții Părinți. Așa a reușit viitorul părinte Cleopa să dobândească infinit mai multă teologie decât îți poate oferi o simplă diplomă primită după absolvirea unei școli teologice... Și cum știm că Dumnezeu lucrează în chip minunat, a rânduit ca la vestita bibliotecă a Mănăstirii Neamț, de unde părintele își procura cărțile de citit, să se întâlnească și să se cunoască doi viitori sfinți ai Bisericii noastre: Sfântul Ioan Iacob, ce era pe atunci bibliotecarul Mănăstirii Neamț și Sfântul Cleopa Ilie, ciobanul de la oile Schitului Sihăstria.

Legământ de suflet cu părintele Paisie Duhovnicul

La numai șase ani de la intrarea în Schitul Sihăstria, fratele Constantin Ilie a fost chemat să-și îndeplinească stagiul militar. Și într-una din permisiile pe care le-a avut, a făcut o vizită la Schitul Cozancea, unde l-a reîntâlnit pe duhovnicul familiei sale, Cuviosul Paisie Olaru, și el propus spre a fi cinstit ca sfânt al Bisericii noastre. Și atât de strânsă a devenit legătura dintre acești doi mari părinți, încât au făcut cu acel prilej un legământ solemn înaintea lui Dumnezeu: „Dacă voi muri eu înainte, - i-a spus părintele Paisie - să fii tu lângă mine, iar dacă vei muri tu, voi fi eu la căpătâiul tău”. Iar voia Domnului a fost ca primul care a plecat la Ceruri în 1990 să fie părintele Paisie Duhovnicul, iar părintele Cleopa i-a stat de veghe până la cea din urmă suflare… Doi mari părinți ai spiritualității românești, mânați amândoi de același dor, dorul după Dumnezeu, și-au unit astfel sufletele pentru veșnicie încă de aici de pe pământ… Și nu pot să nu remarc faptul că, aproximativ în aceeași perioadă, în Sfântul Munte Athos, Sfântul Paisie Aghioritul auzea de la starețul său, părintele Tihon, la moartea sa aceste cuvinte, tot ca un legământ: „Dulcele meu fiu Paisie, noi doi vom fi uniți prin dragoste în vecii vecilor. Tu te vei ruga de aici de pe pământ, iar eu voi mijloci din ceruri!” Și pe când rostea aceste cuvinte, ochii starețului Tihon izvorau lacrimi de cerească bucurie.

Discreţia, păzitoarea tuturor virtuţilor

Uneori discreţia e atât de bine păzită, încât virtuţi uimitoare rămân total necunoscute într-o obşte monahală. De aceea e foarte greu să ştii, întâlnind pe cineva prin curtea unei mănăstiri, dacă ai întâlnit un călugăr obişnuit sau ai întâlnit un sfânt. Tunderea în monahism a părintelui Cleopa a avut loc anul 1937. În chip profetic a primit la călugărie numele unui Apostol, Cleopa, ca cel ce avea să devină nou Apostol și luminător al multora din neamul său. Însă doar după câțiva ani, în 1942, o mare nenorocire s-a abătut asupra Schitului Sihăstria: chiliile au ars, iar o bandă de tâlhari făcea multe supărări părinților. Bătrân și neputincios, părintele Ioanichie Moroi a dorit să pună un alt stareț în locul său. Ascet încercat, cu mulți ani de nevoință în Sfântul Munte Athos, egumenul hotărâse deja cine va fi alesul. Când le-a spus părinților din Consiliu pe cine s-a gândit să lase în locul său, părinților nu le-a venit să creadă. – Care Cleopa, „prostul de la oi”?, întrebară uimiți. Aproape nimeni n-a privit atunci cu ochi bun dorința starețului de a-l lăsa urmaș al său pe tînărul monah Cleopa. Se gândeau: ăsta nu știe carte; nu știe să vorbească cu lumea; nu se va descurca cu reparațiile; și nu are deloc experiență duhovnicească, pentru că a stat doar la stână… E clar, urmează căderea Sihăstriei noastre! Dar, fiindcă acesta era testamentul starețului și cunoscându-i toți viața lui sfântă, s-au dus de ascultare sus la stâna mănăstirii și i-au dat de știre tânărului monah. Auzind că aceasta este dorința bătrânului stareț Ioanichie, fără să spună niciun cuvânt, părintele Cleopa a coborât deîndată de la stâna oilor necuvântătoare să păstorească și turma cea cuvântătoare a lui Hristos... Ca un autentic om duhovnicesc, starețul Ioanichie Moroi nu a luat în seamă nici pe cei ce cârteau, nici pe cei ce din motive omenești îi puneau la îndoială alegerea. Cunoscându-l de la spovedanie, știa exact pe cine urma să lase în locul său: un slujitor al lui Domnului smerit, răbdător și plin de harul lui Dumnezeu.

A făcut să strălucească iarăși Sfântul Lăcaş

Dacă la început nu-l voiau sub nici un chip, în ziua în care a fost instalat egumen al Sihăstriei, părintele Cleopa le-a vorbit fraților săi monahi timp de 2 ore numai din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți și i-a lăsat pe toți fără cuvinte. Au realizat cu toții pe loc că de fapt, Cleopa, pe care îl considerau „prostul de la oi” era un om al lui Dumnezeu și că starețul lor Ioanichie nu greșise în alegerea sa. Și prima mare minune nu a întârziat să se petreacă. Hirotonit preot și duhovnic, părintele Cleopa, prin cuvântul și răbdarea lui, a început să atragă la Sihăstria mulțimi nenumărate de oameni. Astfel, doar într-o singură zi au ajuns la poarta schitului 40 de căruțe încărcate cu grâne, materiale de construcții, dar și meșteri, care au făcut ca în câteva luni vechiul lăcaș să reînvie și să strălucească iarăși. Și era cu atât mai uimitor acest lucru, cu cât părintele a reușit să refacă Sfântul Lăcaș imediat după război, când foametea, lipsurile și toate ororile războiului se resimțeau din plin. Din acel moment, timp de peste 50 de ani, părintele Cleopa avea să devină duhovnicul cu cei mai mulți fii duhovnicești din întreaga țară.

De aceea, în chip firesc, în 1947 egumenul Cleopa este ridicat la rangul de arhimandrit și numit stareț al noii Mănăstiri Sihăstria. Mănăstirea va înflori din toate punctele de vedere și va ajunge unul dintre cele mai importante lăcaşuri de închinare din țară. Va fi recunoscută ca o adevărată academie duhovnicească, unde s-au închinoviat, atrași de personalitatea duhovnicească a părintelui Cleopa, mari părinți de mai târziu ai Bisericii noastre, precum Preafericitul Patriarh Daniel, Mitropolitul Antonie Plămădeală, Părinții Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase, Iulian de la Prodromu, Proclu Nicău, Onufrie Frunză, Dosoftei Morariu și mulți alții. Acestor părinți, pe care i-a format duhovnicește, dar și tuturor celor care l-au cunoscut, de la miniștri sau oameni de știință, medici, scriitori, profesori sau simpli credincioși, părintele Cleopa le-a schimbat viața și i-a făcut pe toți fii ascultători ai Bisericii lui Hristos. Cei care l-au întâlnit măcar o dată în viață, mărturisesc toți același lucru: părintele avea o smerenie evanghelică prin care îi vedea pe toți mai buni decât el, dar și o dragoste fără margini, putând încăpea întreaga lume în inima sa, ce devenise ca o „inimă de mamă”.

Duşmanul propagandei comuniste

Anchetat de comuniști și considerat „dușman al poporului”, pentru că vorbea și predica oamenilor despre Dumnezeu și despre mântuirea sufletului, părintele Cleopa a fost nevoit, în mai multe rânduri, să se ascundă în locuri neumblate de oameni. Așa a viețuit în pustie, împreună părintele Arsenie Papacioc, timp de peste 10 ani, trăind fiecare separat într-un bordei bine tăinuit, doar cu Dumnezeu și cu vietățile sălbatice din munții Neamțului sau din codrii Bucovinei.

În urma decretului 410 de tristă amintire, în 1959 comuniștii transformă Sihăstria în azil de bătrâni. Părintele este nevoit astfel să ia din nou calea pustiei. Era cea de-a treia izolare în munți, de această data o perioadă a aprofundării teologice, dar și momentul scrierii celor mai importante cărți ale sfinției sale. Odată cu revenirea sa la Sihăstria în 1964, faima părintelui Cleopa a crescut neîncetat. Renumele de duhovnic cu viață sfântă, de predicator și misionar cu cuvânt puternic a depășit granițele mănăstirii, dar și ale țării. Devenise cunoscut nu doar în țările ortodoxe, ci în toată lumea creștină. Străinii evlavioși, îndeosebi ortodocșii, când veneau în România treceau pe la Sihăstria ca să-l vadă și să ia binecuvântare de la acest părinte purtător de Dumnezeu. Ultimii treizeci de ani din viața sa au însemnat enorm pentru creșterea Ortodoxiei românești în lume, iar faptul că Sihăstria a devenit dintr-un schit necunoscut o mănăstire vestită în toată lumea s-a datorat mai ales starețului ei Cleopa și marii sale influențe duhovnicești.

Condamna păcatul, dar nu-i condamna pe oameni!

„Cea mai mare folosofie este gândirea la moarte… Fii singur toată viața, dar lumea să te amintească în rugăciunile ei după ce vei muri... Să nu ai nimic, dar toți să vină la tine pentru a primi… Așteaptă moartea, dar tu să dai tuturor viață…” Acestea erau câteva din învățăturile părintelui Cleopa. Întotdeauna îi învăța pe cei care îl cercetau că pentru a se apropia de Dumnezeu, omul are nevoie de trei lucruri: „Primul: răbdarea; al doilea: milostenia; al treilea: rugăciunea. Fără răbdare, milostenie şi rugăciune omul nu se poate mântui”, accentua părintele adeseori. Cuvântările sale, de obicei erau o înșiruire bine aleasă de citate din Sfânta Scriptură sau din Sfinții Părinți, pe care el le rostea din memorie. Oamenii care l-au cunoscut spun despre el mai ales că nu judeca și nu condamna niciodată pe nimeni, în schimb păcatul îl condamna fără ocolișuri. Punea mare accent și pe ascultare, spunând mereu că „ascultarea este ruptă din Rai”. Nu spunea niciodată lucruri ieftine sau de prisos, ci îi zicea direct celui aflat înaintea sa care este idealul spre care trebuie să tindă în viață. „Cea mai înaltă înțelepciune - spunea el - care te păzește de tot păcatul și te duce la mântuire este să vezi pururea moartea înaintea ochilor tăi. Și să ai neîncetat rugăciunea Doamne Iisuse în minte și în inimă”. Pe lângă dragostea sa față de Dumnezeu, dragostea de neam și de glia străbună era un sentiment ce ieșea la suprafață cu ușurință ascultând cuvintele sale. Iar datorită cojocului bătrânesc pe care îl purta mereu și a cuvântărilor pline de însuflețire despre Apostolul Andrei, despre voievozii Brâncoveni, despre Ștefan cel Mare ori Mihai Viteazul, mulți credincioși îl percepeau ca pe un dac, un bătrân de odinioară, ale cărui cuvinte veneau de departe, din trecutul glorios al acestui popor.

Prieten al sfinților și duhovnic al credincioșilor

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu l-a numit pe părintele Cleopa „cuvios contemporan de talia părinților pustiului de altădată”. Sffinția sa nu a pus, însă, niciodată părerea sa personală mai presus de învățăturile Sfinților Părinți, dar nici nu a micșorat entuziasmul nevoinței sub pretextul că astăzi ar fi imposibil de împlinit sfintele canoane. Dimpotrivă, dădea la tot pasul exemple din Viețile Sfinților și spunea că ei sunt pentru noi adevăratele modelele de viețuire creștină. Preafericitul Patriarh Daniel, căruia i-a fost duhovnic și naș de călugărie, l-a numit pe părintele, pe bună dreptate, „prieten apropiat al sfinților din toate veacurile”. Ca duhovnic, părintele Cleopa era un sfătuitor înțelept, iar învățătura lui era de de fapt învățătura sfinților. Tot ce învăța avea temei în Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți, nu erau opinii personale, căci părintele era în deplină comuniune de gândire cu întreaga Biserică. Avea încă şi un ascuţit simţ al umorului, de aceea era o adevărată încântare să-l asculţi. Pentru toate aceste motive l-au ales ca duhovnic mulți ierarhi, călugări, oameni de stat, profesori universitari ori simpli țărani. Părintele nu ținea cont de statutul social, ci îi iubea și îi sfătuia pe toți părintește. Ajunsese să iubească nu doar pe oameni, ci întreaga zidire: munții, stelele, păsările, florile, câmpiile. Și să vadă, astfel, întreaga lume a lui Dumnezeu ca pe o nesfârșită Liturghie cosmică.

Întâlnirea cu Sfinții Paisie Aghioritul și Iustin Popovici

Își dorise mult, ca orice monah ce are în suflet dorul de Dumnezeu, să se închine la Locurile Sfinte și să sărute pământul pe care au călcat picioarele Domnului. Și Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea, așa încât în 1974 părintele a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă și în Egipt, iar trei ani mai târziu în Grecia și în Sfântul Muntele Athos. Fiind foarte cunoscut pretutindeni, la rugămintea ierarhilor și a stareților, a ținut mai multe cuvântări pline de har și de trăire duhovnicească. Părinții bătrâni de la Grigorie își amintesc și astăzi de sinaxa din anii '70 ținută de părintele Cleopa în mănăstirea lor și îi întreabă cu uimire pe pelerinii români cum de părintele nu a fost trecut încă oficial în calendar fiindcă el este sfânt. De asemenea, actualul stareț al Mănăstirii Vatoped, Arhimandritul Efrem, pe atunci student la Teologie, a participat la conferința ținută de părintele Cleopa la Atena și a rămas foarte impresionat de puterea duhovnicească a cuvintelor acestui teolog fără nici un studiu teologic. Peste ani, starețul Efrem avea să mărturisească că întâlnirea cu părintele Cleopa a fost unul din motivele pentru care a luat hotărârea de a urma pe Hristos în viața monahală.

Tot atunci, părintele l-a cunoscut în Sfântul Munte Athos pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Părintele Cleopa a fost profund impresionat de convorbirea cu el și îl amintea adesea în cuvintele sale adresate credincioșilor, numindu-l „pustnic mare și sfânt”. În drumul de întoarcerea a dorit să-l cunoască și pe vestitul teolog sârb, Cuviosul Iustin Popovici de la Celie. Fiind primit cu multă evlavie de părintele Iustin, au petrecut două zile în sfătuiri și convorbiri duhovnicești. Deoarece părintele Cleopa își dorea să se retragă în Sfântul Munte Athos, părintele Iustin l-a sfătuit că este mai de folos ca el să rămână în țară. „Dacă vei merge în Athos - i-a spus părintele Iustin - vei fi o ca floare răsădită lângă alte flori din Grădina Maicii Domnului, dar dacă vei rămâne în țară, vei fi ca un apostol pentru neamul tău”. Părintele i-a urmat sfatul, iar la plecare, a primit de binecuvântare fesul Cuviosului Iustin, pe care-l purta apoi cu mare bucurie doar la zile de sărbătoare… De asemenea, la Mănăstirea Celie din Serbia se păstrează până astăzi un tablou ce înfățișează întâlnirea acestor doi mari părinți duhovnicești ai monahismului contemporan.

Universalitatea sfinților

Pentru că nu voia să se știe totul despre viața sa, uneori părintele spunea: „Nu vorbi despre cele de taină ale tale”. Iar alteori zicea: „Eu am nevoie doar ca sufletele oamenilor să ajungă în Rai”. Dacă cineva voia, de exemplu, să-i facă o fotografie, părintele îi spunea: „Unde-i vedea un măgar, fotografiază-l și scrie pe el Cleopa”. Fiind însă conștient de setea duhovnicească a poporului, a acceptat ca unele dintre cuvintele sale să fie consemnate. Oricine îi cerea însă ajutorul, părintele nu ținea cont de statutul social, de neamul sau religia lui, ci potrivit împrejurărilor ajuta pe fiecare după nevoia sau durerea pe care o avea.

Răsfoind cele 3 volume intitulate generic „Mânca-v-ar Raiul” ce conțin mărturii despre minunile săvârșite cu rugăciunile părintelui Cleopa - și în timpul vieții, dar și după moarte, - mi-a atras atenția o minune uimitoare, cum întâlnim doar la marii sfinți tămăduitori precum Sf. Spiridon, Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul sau Sf. Parascheva. Mai precis, este vorba despre vindecarea părintelui Varnava Nicolici, starețul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Gavriil” din Niș în Serbia, care în anul 2004 a fost diagnosticat cu o tumoră mare la ficat. Medicii i-au mai dat de trăit doar câteva luni, nevrând nici măcar să-l opereze și spunându-i că operația nu mai avea nici un rost. Astfel, la două luni după aflarea acestei vești, părintele a făcut un pelerinaj în România și a ținut să ajungă și la mormântul părintelui Cleopa despre care auzise multe. După ce s-au închinat toți ceilalți pelerini, părintele Varnava a rămas la sfârșit. A îngenunchiat lângă mormânt și s-a rugat îndelung părintelui Cleopa să-i asculte rugăciunea și să-l ajute... Autocarul trebuia să plece, însă părintele Varnava era de negăsit. A apărut într-un târziu, însă mergea foarte greu și dădea semne de mare slăbiciune. Ținea o batistă în dreptul gurii și a nasului, pe lângă care se vedeau urme de sânge. Când credincioșii l-au întrebat speriați și uimiți ce s-a întâmplat, le-a mărturisit cu emoție că a avut loc o mare minune! Și le-a povestit cum în timp ce se ruga la mormânt a simțit cum efectiv cineva a început să-l opereze, cum i-a îndepărtat partea bolnavă și cum deodată s-a simțit ușurat de orice durere. Părintele a ajuns în Serbia și la primul control medicii au rămas uluiți: tumora dispăruse, iar părintele era complet sănătos! După această minune, în fiecare an părintele stareț Varnava revine la Sihăstria să-i mulțumească binefăcătorului său. Și după ce relatează această minune, părintele încheie prin cuvintele: „Cât de minunat este Sfântul Cleopa al nostru!”, arătând prin aceasta universalitatea sfinților și faptul că ei transcend toate barierele entice sau de orice altă natură.

Cuviosul său sfârşit

Cu puțin înainte de trecerea la cele veșnice, Părintele Cleopa a cerut să fie dus în cimitirul Sihăstriei sau în „grădina cu sfinți” cum este numit de credincioși. Voia să vadă pentru ultima dată mormintele fraților săi după trup, mormântul marelui stareț Ioanichie Moroi, mormântul duhovnicului său, Ieroschimonahul Paisie și mormintele celorlalți părinți și duhovnici mai vârstnici decât el. La toate mormintele s-a închinat cu evlavie fiind sprijinit de către ucenici, a sărutat sfintele cruci, a rostit câte o rugăciune, iar la final a adăugat: „Rugați-vă, părinților, și pentru Cleopa păcătosul, că iată vin să ne întâlnim înaintea lui Hristos!”

De duminică seara, 29 noiembrie 1998, până luni dimineața, 30 noiembrie, timp de 11 ore, părintele a fost în răpire duhovnicească. În tot acest timp a stat pe scaunul de spovedanie, nemișcat și fără a răspunde la întrebările ucenicilor. Când a revenit din acea stare, era extrem de fericit și se afla parcă deja în altă lume. Pe 1 decembrie, seara, și-a citit rugăciunile, dar le-a inclus și pe cele de dimineață, lucru ce a atras imediat atenția ucenicului de chilie, care i-a spus: „Părinte, acum este seară. Rugăciunile dimineții le veți citi mâine dimineață!” Dar părintele i-a răspuns: „Le citesc acum, că mă duc la frații mei!” Primise înștiințare despre plecarea la cele cerești și știa că aceasta era ultima sa rugăciune rostită pe Pământ. S-a culcat târziu, dând semne de mare oboseală. Dimineața, pe 2 decembrie, la ora 2 și 20, ucenicul a auzit că părintele respira din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, părintele și-a dat cu pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu. „Mă pregătesc să mă duc la Tata” sau „Lăsați-mă să plec la frații mei” spunea adesea în ultimii săi ani de viață. Raiul l-a primit astfel pe unul dintre cei mai de seamă propovăduitori ai săi: neîntrecutul predicator și duhovnic Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria. Credincioșilor și fiilor săi duhovnicești care îl întrebau neliniștiți ce să facă după ce el va trece la cele veșnice, părintele le spunea: „Să veniți la mormântul meu, că dacă voi afla har și milă în fața Preasfintei Treimi voi mijloci pentru mântuirea tuturor”.

Astfel, prin plecarea părintelui Cleopa s-a încheiat un capitol bogat al monahismului românesc de la sfârșitul mileniului al doilea. Rugător statornic în timpul vieții pământești, părintele a rămas rugător și în viața de dincolo de mormânt. Chilia în care el se ruga odinioară și crucea care se înalță deasupra mormântului său au devenit deja loc de pelerinaj și simbol de întâlnire cu el în rugăciune. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Părintele Patriarh Daniel spunea: „Prin moartea părintelui Cleopa, Biserica de pe pământ a pierdut un monah sfânt, un duhovnic teolog și un misionar statornic de o neprețuită importanță spirituală”. În același timp, însă, a dobândit un mijlocitor statornic înaintea Tronului lui Dumnezeu.

De aceea, cu gând plin de recunoștință și evlavie către cel ce își dorea ca pe toți să „ne mănânce Raiul” nădăjduim că, de acolo, din Împărăția Cerurilor, Sfântul Părinte Cleopa mijlocește, alături de Maica Domnului și de toți sfinții, pentru mântuirea neamului nostru și a întregii lumi.

Să avem parte de binecuvântarea lui!

Obștea Mănăstirii Sihăstria Putnei

Bibliografie:

Din cuvintele Arhimandritului Cleopa Ilie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 6

Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinți Aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului, Ed. Evanghelismos, București, 2004, p. 36

Ierom. Petroniu Tănase, Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Ed. Bizantină, București, p. 46

Părintele Cleopa Ilie. Prieten al sfinților și duhovnic al credincioșilor. Ed. Doxologia, 2011, p. 13, p. 285

Mânca-v-ar Raiul III. În memoria Părintelui Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2009, p. 173-175

Ierom. Petru Bălan, Credința ortodoxă în opera Părintelui Cleopa Ilie, Ed. Trinitas, 2005, p. 180

Dăruire și dăinuire, Ed. Trinitas,Iași, 2005, p. 126

https://basilica.ro/cuvintele-parintelui-cleopa-traduse-in-zece-limbi/

https://basilica.ro/105-ani-de-la-nasterea-parintelui-cleopa-a-fost-un-d...