Comunicat

Versiune tipar PDF version Send by email

        Cu durere și mâhnire am luat la cunoștință faptul că pe site-ul r3media.ro a apărut un articol semnat de dl. Teodor Stan în care se critică presupusa asociere între Mănăstirea Sihăstria Putnei și un autor modern, Yuval Noah Harari, alături de alte presupuneri menite să arunce o pată nemeritată asupra Mănăstirii și prietenilor ei. Aceasta în contextul în care Asociația Super Teach înființată de Romanian Business Leaders a organizat la Sihăstria Putnei o întâlnire – teambuilding – în perioada 16-21 august anul current.

  1.         La începutul articolului, autorul sugerează o nepotrivire între organizarea unui teambuilding Superteach la o mănăstire ortodoxă. Sugestia incompatibilității dintre cele două realități este menită să inducă în eroare cititorul, manipulat deja în sensul că cele două nu au ce căuta împreună. Și asta în contextul în care toți participanții sunt sau au devenit creștini ortodocși la mănăstirea noastră, toți participanii la teambuilding au fost și participanți la cel puțin două Sfinte Liturghii, iar dintre ei mai mult de două treimi au plecat și spovediți acasă. Se pare că participanții, profesori premiați ai României, nu au sesizat incompatibilitatea stabilită ca certă între Mănăstire și Superteach. Dimpotrivă, ei au solicitat ca întâlnirea lor anuală să aibă loc în Mănăstirea noastră, iar în reacția lor de la final au mărturisit faptul că locul ales pentru teambuilding a fost unul foarte prielnic pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și felul minunat în care El lucrează în Biserica Sa cea Sfântă, Biserica Ortodoxă. Unii dintre acești profesori au venit atei la mănăstire și au plecat iubindu-L pe Domnul Hristos… La Mănăstire îi primim pe toți cei care Îl caută pe Dumnezeu sau au nelămuriri pentru a-i ajuta și nu pentru a le judeca neputințele și bolile sufletești, căci Biserica este spital și nu tribunal, după expresia binecunoscută a Sfântului Ioan Gură de Aur.
     
  2.         Autorul articolului insinuează apoi că Superteach ar fi o organizație de inspirație gnostică sau eretică ce propovăduiește principiile mentalității deschise ca o formă de îndoctrinare și ideologizare a Școlii românești. Înțelegerea noastră, a gazdelor acestei întâlniri, din chiar ceea ce ne-au spus participanții, este că mentalitatea deschisă în educație presupune deschidere în cel mai clar sens al cuvântului către celălalt și către nevoile lui și nu propovăduirea principiilor Open Society a lui George Soros, de pildă. Nici unul dintre participanți nu crede în această confuzie și credem că li se datorează scuze. Ei sunt creștini ortodocși doritori să se folosească de diferite instrumente pentru a sluji mai bine Școala românească, iar Mănăstirea noastră nu susține experimente sociale și ideologii străine de Evanghelia lui Hristos pe care o cunoaștem și pe care o slujim.
     
  3.         Un alt lucru care îl deranjează pe autorul articolului este faptul că postarea Superteach care celebrează participarea profesorilor la un teambuilding într-o mănăstire, citează dintr-o afirmație a unui autor modern, Yuval Harari, concluzia articolului fiind că noi, nici mai mult nici mai puțin, am fi promotori ai acestui autor. E ca și cum un citat din Aristotel ne-ar face automat filosofi, iar unul din Thucidide adoratori ai lui Zeus. Faptul că mănăstirea noastră este vizitată de oameni care nici măcar nu cred în Dumnezeu nu face mănăstirea părtașă la necredința lor. Este necreștinește să afirmi că un citat postat pe Facebook dintr-un autor care nu are legătură cu Mănăstirea noastră, de către cineva care a fost la o activitate găzduită de noi, transformă automat Mănăstirea într-un loc al pierzării și al tuturor relelor. Ba chiar se insinuează că obștea mănăstirii noastre, cu Starețul ei în frunte, îl promovează pe acest individ ca și cum ar fi deopotrivă cu Sfinții Părinți. Atât Starețul cât și ucenicii săi Îl promovează pe Hristos și pe Ucenicii Săi, cum prea ușor se poate observa din cuvântările și predicile ținute în public și făcute publice.
     
  4.         De asemenea, autorul pare să insinueze că participarea unor fii duhovnicești ai mănăstirii la diversele activități ale Superteach la care sunt invitate și persoane care nu cadrează cu exigențele d-lui Stan, în acest sens fiind menționat dl. Cristi Danileț, transformă asociația în promotoare a acțiunilor LGBT, doar pentru că dl. Danileț o face. Iarăși observăm o scăpare de logică ce nu ne permite decât mirare: nu putem și nici nu ne dorim noi ca Mănăstire să controlăm cu cine se întâlnesc ucenicii părintelui Stareț. Și iarăși, observăm că dacă mănăstirea noastră se străduiește ca pe acești vameși moderni să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă nu sunt cu totul în barca Bisericii, ba chiar ostili ei, se pare că greșește, fiind mai comod să nu facem nimic în cinstea Aceluia care este prietenul vameșilor și desfrânatelor.

        Per ansamblu, acest articol are aspectul unei execuții: autorul nu s-a ostenit să afle nici măcar o perspectivă a mănăstirii sau a starețului ei. Suntem executați în lipsa unui dialog real cu noi, cu argumente care nu fac cinste unui om, darămite unui formator de opinie. Și asta în numele a ceea ce Rod Dreher, un apropiat al mănăstirii noastre și un om care și-a găsit un părinte duhovnicesc tocmai printre duhovnicii ei, considera, alături de James Lindsay, o comunitate morală motivată ideologic (Live not by lies, 2020, p.60 ) și care clamează că apără Biserica, atacând de fapt Biserica.

        Noi ne știm de ortodocși, știm și că încercăm să mărturisim pe Hristos într-o lume care nu este perfectă, dar care este însetată de El. Și dacă vreun fiu risipitor bate la ușa Mănăstirii noastre nu-l vom scoate afară pentru că un închipuit frate mai mare se află posedat de certitudini îndoielnice. De aceea, chemăm la pocăință pe cei ce au găsit să lovească într-o lucrare a Bisericii lui Hristos și în niște oameni care găsesc odihnă în slujirea aproapelui, așa bolnav și căzut între tâlhari cum este el. Fie ca Domnul, Care cunoaște inimile și rărunchii oamenilor, să rânduiască pace în inimile celor smintiți de excesul de imaginație din pomenitul articol, iar pe noi să ne ocrotească cu mila Sa!

        Arhimandritul Nectarie Clinci
dimpreună cu obștea Mănăstirii Sihăstria Putnei

 

Alte articole despre:

Adăugați un gând