Predică la Botezul Domnului

Versiune tipar PDF version Send by email

Cuvânt rostit de părintele Arhim. Nectarie Clinci, de Botezul Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Matei 3, 13-17

13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
17. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".

 

Alte articole despre:

Adăugați un gând