Referendumul pentru căsătorie
Fiindcă dorim să protejăm definiția căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca fiind unica propice bunei dezvoltări a copiilor noștri și fiindcă vedem escaladarea unor situații aberante în alte țări, ESTE MOMENTUL SĂ IEȘIM LA VOT PE 6-7 OCTOMBRIE 2018 pentru a consfinți în Constituție că naturalul și firescul sunt fundamentul vieții noastre ca ființe umane create de Dumnezeu.
Acuza unora că referendumul nu ar fi oportun acum, sau că el ar distrage atenția de la „adevăratele” probleme (deficit, autostrăzi, justiție, sănătate etc.) e nedreaptă. Dacă nu acum, când? Când nu vor fi ticăloșii politice în derulare sau autostrăzi de construit? Nu există probleme adevărate sau neadevărate. Dacă 3.000.000 de cetățeni consideră că familia și soarta copiilor sunt teme importante, atunci ele sunt teme importante. Oricum, societatea/opinia publică și politicienii au de gestionat permanent mai multe probleme în același timp...
... Dezbinarea societății e o altă temă falsă. Societatea românească este covârșitor creștină. Nu e nimic scandalos în a proteja preventiv instituția căsătoriei și soarta copiilor de ingineria socială neo-marxistă. Că există și poziții contrare căsătoriei în sensul ei creștinesc: asta e. Trăim în democrație și e normal ca toate opiniile să se exprime, oricât de zgomotos. Logica „dezbinării” e TOTALITARĂ. La fel, se poate spune că orice înfruntare electorală dezbină societatea: ce facem, abolim alegerile și revenim la unitatea de monolit a comunismului?
E o minciună și teza restrângerii unor drepturi. În primul rând, nu există în România un drept la căsătorie gay, care ar fi interzis prin această inițiativă. În al doilea rând, căsătoria nu este un drept, ci un contract definit într-un fel care exclude, printre altele, poligamia, incestul sau homosexualitatea, ca practici incapabile să genereze viața pe care familia este chemată să o primească în sânul ei, sau să ofere copiilor șansa unei dezvoltări psihice și identitare normale (invocarea accidentelor sau a situațiilor nefericite în care poate ajunge o familie „tradițională” nu este un argument împotriva acesteia). În al treilea rând, chiar limitarea partenerilor la doar doi poate părea unora discriminatorie: în fond, dacă doar voința și afinitatea unor oameni sunt criteriul pe care se fondează căsătoria, de ce să excludem „dreptul” la căsătorie a trei bărbați, sau a unui bărbat cu două femei etc? Asta e: contractul numit căsătorie în forma agreată de societatea românescă și recunoscută de stat prevede doar doi parteneri, peste o anumită vârstă, de sexe diferite, care nu sunt rude de sânge. Sunt patru limitări, dar dincolo de ele nu există nicio discriminare: orice bărbat se poate căsători cu orice femeie, dacă ambii consimt.
De ce era necesar Referendumul acum? Fiindcă dorim să înscriem în Constituție, și astfel să protejăm definiția actuală a familiei ca unica propice bunei dezvoltări a copiilor, în opinia noastră. Fiindcă vedem escaladarea unor situații care nouă ni se par aberante în alte țări. Fiindcă știm că, dacă permitem căsătoria gay, următorii pași pot fi obligația bisericilor de a o celebra (cum se întâmplă în țări scandinave), instituirea de pedepse împotriva celor care nu agreează agenda LGBT+, răspândirea propagandei LGBT+ în școli, grădinițe, media și administrație, adopția copiilor de către cupluri homosexuale, lucruri pe care unii le consideră dezirabile, iar noi le considerăm indezirabile.
Cu asta, eu consider încheiat acest subiect în ce mă privește și aștept cu seninătate să îmi pot exprima opinia în cadrul referendumului solicitat de 3.000.000 de concetățeni.
Adrian Papahagi, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
