Cuvânt duhovnicesc
Pocăința cale către Dumnezeu
Când ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.
Nevoința pentru rugăciune
Să nu lăsăm să treacă ziua fără să facem rugăciune. Căci atunci când cineva îşi lasă cele duhovniceşti, dacă nu face măcar câteva metanii, vreun şirag de rugăciuni, se sălbăticeşte. Treburi poate face, rugăciune însă nu.
Dacă vreodată ne simţim istoviţi şi nu ne mai putem îndeplini toate îndatoririle noastre duhovniceşti, să nu tăiem frânghia, adică comunicarea cu Dumnezeu, ci să facem măcar câteva metanii, câteva şiraguri de rugăciuni. Adică să tragem vreo două rafale, ca să nu ne robească tangalachi (diavolul). Iar după ce ne vom reveni, să începem iarăşi nevoinţa noastră după rânduială.
Nejudecarea apropelui
Dacă, într-adevăr, am simți că toți oamenii suntem frați, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat și nu ne-ar sminti viața lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei. Iar dacă ne smintim, răul se află în noi, nu este înafară.
Pocăința
Nici un păcătos nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, ci numai să se pocăiască, deoarece păcatele lui sunt mult mai puține ca ale diavolului, și are și circumstanțe atenuante, fiindcă a fost plăsmuit din pământ și a alunecat din neatenție.
Nu avem îndreptățire doar atunci când nu vrem să ne pocăim și să ne mărturisim, ci vrem să rămânem în noroi. Trebuie să știm că și oamenii duhovnicești nu se socot asigurați în toată viața lor. De aceea se și țin pe ei înșiși în „siguranța” lui Dumnezeu și se nădăjduiesc în Dumnezeu, deznădăjduindu-se numai de „eu”-l lor, deoarece „eu”-l aduce toată nefericirea duhovnicească.
Rugăciunea, darul lui Dumnezeu
Cel mai mare dar pe care ni l-a dat Domnul este să vorbim prin rugăciune cu El. Căci Hristos ne și vede, ne și aude.
Rugăciune cu trezvie
După cum trupul nu poate trăi fără suflet, la fel și rugăciunea nu poate exista fără trezvie. Pentru ca rugăciunea să aibă roade și rezultate, trebuie ca înaintea ei să meargă trezvia.
Din om în Om
M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu și frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieți.
Responsabilitatea vs egoism
Nu mă pot realiza în iubire, dacă nu există în fața mea un Tu care mă face responsabil. Nu mă pot dezvolta deplin, nu sunt fericit decât în responsabilitate.
Căderile în păcat ne smeresc
Căderile noastre ne arată mândria duhovnicească și, fără să vrem, ne smeresc. Trebuie să avem parte de multe încercări până să ne cunoaștem neputința cu adevărat și să ne smerim.Iar acest lucru nu se dobândește în puțin timp, ci de-a lungul vremii. Căderile noastre înfrânează aroganța noastră și, fără să vrem, ne smeresc. Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se pocăiește decât un drept care se mândrește.
Nejudecarea fratelui
Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: „De ce e aşa, pentru ce e aceasta?”. Îndepărtează-ţi fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu sârguinţă lui Dumnezeu, ca El singur să te ajute în acest lucru. Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoşătoarea Judecată a Lui Dumnezeu”. Păzeşte-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmaşul aşa îi prinde pe oameni în plasa lui şi se străduieşte să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru şi ce e negru în alb, aşa cum a procedat şi cu strămoşii Adam şi Eva în rai.