Bucuria şi nădejdea creştinului

Creştinul, când posteşte, zice : «N-am postit». Când se roagă, zice : «Nu m-am rugat». Când stăruie în rugăciune, zice : «N-am stăruit. Abia sunt la începutul exerciţiului şi al trudei», (şi pe bună dreptate): chiar dacă este om drept înaintea lui Dumnezeu, este dator să zică : Nu sunt drept, nici n-am trudit, ci în fiecare zi sunt un începător. Acesta este semnul (distinctiv) al creştinismului, (faptul) că (omul) oricât s-ar trudi şi oricâte fapte bune ar face, se comportă ca şi când n-a făcut nimic. Astfel, când posteşte, zice : «N-am postit». Când se roagă, (zice) : «Nu m-am rugat». Când stăruie în rugăciune, (zice) : «N-am stăruit. Abia sunt la începutul exerciţiului şi al trudei», (şi pe bună dreptate): chiar dacă este (om) drept înaintea lui Dumnezeu, este dator să zică : Nu sunt drept, nici n-am trudit, ci în fiecare zi sunt un începător. Dator este, de asemenea, ca în fiecare zi să fie animat de nădejdea, bucuria şi aşteptarea împărăţiei viitoare şi a izbăvirii, zicând: Dacă n-am fost izbăvit astăzi, voi fi izbăvit mâine. După cum, cel ce sădeşte vie — înainte de a începe truda — este plin de speranţă şi bucurie; îşi imaginează deja butucii, îşi închipuie recolta — (deci) înainte de a fi obţinut vinul — şi aşa se apucă de lucru, pentru că nădejdea şi aşteptarea îl dispun la trudă şi la multe cheltuieli din casa sa; şi după cum, cel ce zideşte o casă şi cel ce lucrează un ogor, la început cheltuieşte mult, în speranţa câştigului viitor, tot aşa şi dacă cineva nu este însufleţit de bucurie şi nădejde, dacă (nu zice): Voi obţine izbăvirea şi viaţa, nu poate să suporte necazurile, nici povara, nici să meargă pe calea cea strâmtă. Pentru că nădejdea şi bucuria, prezente în el, îl fac pe acesta (capabil) să trudească, să suporte necazuri şi să meargă pe calea cea îngustă.