Duminică, 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a slujit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ziua de 25 martie 2024, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Praznicul împărătesc al Bunei Vestiri, reprezintă un moment de înaltă emoție pentru obștea Mănăstirii Sihăstria Putnei, întrucât este hramul istoric al acestui locaș monahal.
Sâmbătă, 30 martie 2024, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, va avea loc slujba Parastasul de patru ani pentru Monahia Filofteia Nicău, sora Părintelui Proclu.
07:30 - Utrenia, Ceasurile I, III, VI
09:00 - Sfânta Liturghie
10:30 - Slujba Parastasului
Fotoreportaj de la înmormântarea părintelui Serafim Gubici (1943-2024), originar din Basarabia și viețuitor în obștea mănăstirii noastre timp de 16 ani. Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Părintele Proclu Nicău (1928-2017) a fost un rod al lucrării Duhului Sfânt, manifestată prin neîncetata rugăciune, prin smerenia şi dragostea sa faţă de semeni, pe care îi simţea ca pe „fraţii mai mici ai lui Hristos” (Matei 25, 40). A iubit întâi de toate smerenia.
Fotoreportaj realizat în ziua praznicului Bobotezei, sâmbătă, 6 ianuarie 2024, la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
Nu plânge, Maică Românie interpretat de Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. Aceste versuri au fost găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură.
În perioada 7-9 Noiembrie 2023, mănăstirea noastră l-a avut ca oaspete pe Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
Miercuri, 4 octombrie 2023, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. La finalul vizitei, Preasfinția Sa a săvârșit și un trisaghion la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen.
Axion (Mihail Hagiatanasios), glasul 1, cântat de strana Mănăstirii Sihăstria Putnei.
Mărturia unui monah grec care a fost de față la adormirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.
Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre. (Troparul Praznicului)
Părintele Sofronie (Serghei Simeonovici) Saharov s-a născut pe 23 septembrie 1896, în familia unor credincioși ortodocși din Moscova, Rusia. Încă de mic, copilul s-a rugat foarte mult și a citit tot atât.
Predică rostită în ,,Biserica Izvorul Tămăduirii și Sfântul Serafim din Sarov'' a Mănăstirii Sihăstria Putnei, duminică, 18 Iunie 2023.
În perioada 15-18 Iunie 2023, mănăstirea noastră a avut marea binecuvântare de a-l avea ca oaspete și împreună liturghisitor pe Părintele Arhimandrit Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedu din Sfântul Munte Athos, însoțit de o delegație din Grecia și Cipru.