În acest veac plin de zgomot și de tulburare, cu mare greutate mai putem afla liniștea.
Monahul, mai mult ca alții, se cuvine a fi un căutător și un păstrător al liniștii lăuntrice și totodată un dăruitor al acesteia. Sfântul Serafim de Sarov ne îndemna astfel: ”găsește-ți liniștea și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.”

Retrăgându-se din lume, dar nu urând-o, ci purtând-o în rugăciune către Dumnezeu, sihaştrii învăţau de la natură, de la cele dinafară, taina liniştii interioare pe care simţeau că trebuie să o dobândească cât mai mult pentru a se apropia neîncetat de Dumnezeu. Astfel, în vârf de munte sau în desişul codrilor, lângă un susur de izvor, sihaştrii îşi durau chilii simple din lemn ori şi le săpau în stâncă, mai apoi veneau alţii, îşi făceau o bisericuţă şi aşa se năştea o sihăstrie.

Toponimica românească este plină de termeni care trimit la o viaţă sihăstrească. Aşa s-a născut şi Sihăstria Putnei. Veche de mai bine de 500 de ani, cu o viaţă în care pacea alterna cu frământările, cunoscând şi belşug, dar şi lipsă şi pustiire, astăzi Sihăstria Putnei a renăscut şi-şi duce existenţa mai departe, până când va rândui Dumnezeu.

Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, dacă iubiţi monahismul, dacă vreţi să cunoaşteţi cum au trăit mari părinţi sfinţi într-unul din aşezămintele monahale bucovinene, descoperiţi aici câteva crâmpeie din viaţa Sihăstriei Putnei.